Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie, alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori și patru frați. Cinci din cei nouă au devenit sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinții lor, Vasilie, Emilia și Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile. Doi dintre frații săi au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa și Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfânta Macrina cea Tânără, a ajuns un model de viață ascetică. Temelia educației sale este pusă de tatăl său, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Bătrână și elev al Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și Atena, însușindu-și tot ceea ce era mai bun din cultura păgână. în anul 356 revine în țară și devine profesor de retorică.
Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al monahismului
Părăsește cariera de profesor și intră în monahism. Prima formă de monahism pe care Sfântul Vasile a studiat-o a fost cea urmată de ucenicii episcopului Eustatiu de Sevasta, însă nu s-a regăsit în monahismul predicat de acesta. Călătorește pentru cunoașterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. Planul de organizare a vieții monahale l-a alcătuit după anii petrecuți alături de ucenicii Sfântului Pahomie cel Mare și de anahoreții care trăiau după regulile Sfântului Antonie cel Mare. Acest plan a fost pus în practică la Annesi, un vechi domeniu al familiei sale, din vecinătatea râul Iris. Viața ascetică de la Annesi se schimbă după venirea în acel loc a Sfântului Grigorie de Nazianz. Se construiesc noi chilii, iar munca este împletită cu studiul și rugăciunea.
A scris Regulile vieții monahale și a pus bazele Filocaliei cu Sfântul Grigorie. Regulile monahale ale Sfântului Vasile au rămas în Biserica de Răsarit temelia organizării vieții mănăstirești. În Apus, ele au circulat în traducerea făcută de Rufin de Aquileia și au fost cunoscute de Sfântul Cassian și Sfântul Benedict, legiuitori monahali apuseni. Deși Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a disprețuit familia și căsătoria, căci spune: „Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărțit viața oamenilor în două feluri de viețuire, adică în viața de căsătorie și în cea de feciorie, așa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-și ia femeie (soție) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduință de înfrânare, sfințenie și asemănare cu sfinții care au avut soție și au crescut fii”.
Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al dreptei credințe
Sfântul Vasile cel Mare a luptat împotriva pnevmatomahilor, a celor care negau dumnezeirea Sfântului Duh. A argumentat pe baza Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții că Duhul Sfânt este de o ființă cu Tatăl și cu Fiul. Până la Sfântul Vasile cel Mare, termenii ousia și hypostasis erau socotiți sinonimi, iar această abordare provoca neînțelegeri și controverse. Sfântul Vasile cel Mare a insistat asupra individualizării termenilor: o singură usie și trei ipostase (în Dumnezeu există o singură usie și trei ipostasuri).
Sfântul Vasile cel Mare – practicant al milosteniei
Sfântul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelență al milosteniei. Dragostea sa față de semeni s-a concretizat mai ales în așezământul filantropic, numit de credincioși Vasiliada. Acest așezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunați cei înfometați și abandonați, spre a fi hrăniți. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală își avea rezervată clădirea și personalul necesar pentru îngrijire. Sfântul Vasile cel Mare a trecut la cele veșnice pe 1 ianuarie 379. (crestinortodox.ro)
