Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi şi fiecare locuinţă urmează să fie decorată cu elemente specifice. Deoarece bradul reprezintă unul dintre decorațiunile centrale folosite în acest scop, reamintim că trebuie acordată importanţă deosebită asupra locului unde acesta este amplasat şi elementelor decorative utilizate, pentru a nu transforma sărbătorile în amintiri neplăcute.
Astfel, cumpăraţi bradul de Crăciun cu puţin timp înaintea sărbătorilor și aşezaţi-l într-un recipient cu apă, pentru a evita uscarea accentuată a acestuia. Nu trebuie sa uităm că pomul de Crăciun, natural sau confecţionat din plastic, se poate aprinde şi arde extrem de violent, contribuind la propagarea rapidă a unui incendiu. Nu amplasaţi bradul în vecinătatea surselor de căldură cu flacără deschisă şi în apropierea materialelor combustibile (perdele, draperii etc.). Instalaţia electrică a pomului de iarnă trebuie să fie în perfectă stare de funcţionare, evitându-se folosirea instalaţiilor improvizate sau într-o stare avansată de uzură. Se va evita punerea în pomul de Crăciun a lumânărilor şi artificiilor aprinse, folosirea acestora realizându-se în locuri unde nu există pericol de izbucnire a unui incendiu.
De asemenea, deoarece în perioada rece copiii petrec mai mult timp în interior sau în apropierea locuinţelor, supravegheaţi jocul lor şi asiguraţi-vă că acesta se desfăşoară la vedere şi nu în spaţii închise, cum ar fi: poduri, fânare, adăposturi de animale, etc. Eliminaţi din jocul lor artificiile, petardele sau pocnitorile şi păstraţi în locuri sigure chibriturile şi brichetele. Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le pericolul pe care îl reprezintă pentru viaţa lor.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea