vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneȘi Federația Sindicală Hipocrat se pregătește de grevă generală

Și Federația Sindicală Hipocrat se pregătește de grevă generală

Medicii și întreg personalul din sistemul de sănătate, afiliaţi Federaţiei Sindicale Hipocrat şi nu numai, decid deschiderea conflictului de muncă şi parcurgerea etapelor legale în vederea organizării grevei generale. ”Suntem profund nemulțumiți de modul de dialogare cu factorii decidenţi și de impactul social generat de aplicarea discriminatorie a legii salarizării în sectorul sanitar, precum și de întârzierea elaborării unui regulament de acordare a sporurilor. Prin urmare, trecem la strângerea semnăturilor pentru îndeplinirea condițiilor de grevă. Vom parcurge etapele legale, vom avea o grevă de avertisment de două ore și la finalul acțiunii vom declanșa greva generală pe perioadă nedeterminată.” (Ion Cotojman, președintele Federației Sindicale Hipocrat)                                                                                  Semnalele de alarmă au fost trase și anterior, prin acțiuni spontane, individuale, ale biologilor, chimiștilor, ale personalului din cadrul direcţiilor de sănătate publică, înainte și după dezbaterile din comisiile din Camera Deputaților şi ori de câte ori salariații noștri au fost nemulțumiți de modul în care s-a ținut cont de intervențiile, opiniile şi argumentele sindicatelor. Federația Hipocrat a semnalat în ultimele luni o serie de aspecte legate de discriminările și inechitățile salariale, transmițând amendamente în vederea modificării sau completării unor acte normative în vigoare sau în fază de proiect. ”Încă de la consultările pe legea salarizării, am făcut cunoscut faptul că menținerea pragului de 30% din bugetul pentru salarii nu este realistă, decât prin raportarea la sporul de condiții. Includerea sporului pentru asigurarea continuității și a indemnizației de hrană în cuantum de 30% pe ordonator principal de credite ne va menține ancorați în simulări utopice și ne va plasa pe o pistă falsă a dialogului social.” (Ion Cotojman, președintele Federației Sindicale Hipocrat)                                                  Un alt aspect care ne-a nemulţumit este legat de taxarea indemnizaţiei de hrană cu procentul aferent contribuţiilor la asigurări sociale în unele unități sanitare, din cauza absenţei unor clarificări detaliate şi obiective din partea autorităților competente. Mai mult decât atât, acordarea la 1 martie a salariilor din grilă, exclusiv pentru medici și asistenți, încalcă principiile de bază, formulate de legiuitor în aceeași lege, cu privire la:

  • NEDISCRIMINARE. Principiul nediscriminării, prin instituirea unui tratament egal asupra personalului care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție.
  • IERARHIZARE. Principiul ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu.
  • STIMULARE. Principiul stimulării personalului din sectorul bugetar.

Ca urmare a aplicării exclusive pe categorii profesionale, am constatat că măsura afectează în mod discriminatoriu farmaciștii, biologii, chimiștii – din rândul personalului cu ciclul de formare de lungă durată; moașele, surorile medicale și tehnicienii – din rândul personalului mediu sanitar, și nu în ultimul rând, afectează personalul auxiliar sanitar – infirmiere, brancardieri, îngrijitoare. ”Cu toate că, pe parcursul intervențiilor noastre am adus dovezi clare cu privire la faptul că farmaciștilor nu li s-a acordat nici măcar majorarea cu 25% la 1 ianuarie, ca urmare a plafonării salariului de încadrare, nici acest aspect punctual nu s-a dorit a se temporiza în momentul modificărilor ulterioare ale legii. Pe lângă toate aceste categorii de salariați, nu sunt de neglijat nici angajaţii din structurile tehnico-administrative, care se ocupă de buna funcționare a unităților sanitare și de care depinde aprovizionarea lor, de implementarea politicilor economice care vizează eficientizarea cheltuielilor şi de alte activităţi de care personalul medical și bolnavul nu se pot dezice.” (Ion Cotojman, președintele Federației Sindicale Hipocrat)

Revendicări – Federația Sindicală Hipocrat solicită:

  1. Aplicarea grilei de salarizare pentru tot personalul încadrat în sistemul de sănătate

  2. Aprobarea regulamentului de sporuri conform anexelor I-IX

  3. Reevaluarea art. 25 din legea salărizarii unitare şi limitarea lui exclusiv la sporul de condiţii

  4. Reevaluarea legii salarizării şi corectarea inechităţilor create între categorii profesionale, atât din interiorul sistemului de sănătate, cât şi în comparaţie cu alte categorii profesionale de bugetari

Nu ne onorează nici modificarea ulterioară a legii salarizării, prin OUG 91/2017, care completează art.12 din lege cu următoarea formulare: “Începând cu anul 2023, salariile de bază (….) se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.” De exemplu, conform coeficienţilor prevăzuți în legea actuală și, făcând o simplă operație aritmetică, avansăm teoria că un salariu minim brut pe țară pentru anul 2023, mai mic de 2.500 lei, nu implică nicio creştere salarială.

Sursa: Federația Sindicală Hipocrat


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu