vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneȘi inspectorii antifraudă din teritoriu vor verifica averile nejustificate ale persoanelor fizice

Și inspectorii antifraudă din teritoriu vor verifica averile nejustificate ale persoanelor fizice

De la 1 iulie, Agenția Națională de Administrare Fiscală a demarat o amplă acțiune de verificare a marilor averi ale persoanelor fizice. Inspectorii antifraudă vor să analizeze dacă nivelul veniturilor se potrivește cu nivelul averii personale. Pentru că este un volum mare de muncă, conducerea Fiscului vrea să-i pună la treabă și pe inspectorii din teritoriu. Prin urmare, a fost întocmit un proiect de ordin al instituției care propune extinderea competenței de efectuare a verificării situației fiscale personale și la structurile de inspecție fiscală persoane fizice din cadrul unităților subordonate direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice –  Proiect ordin ANAF persoane fizice.

Obiectivul șefilor ANAF este ca, prin extinderea competenței, să se ajungă la o creștere a capacității de efectuare a verificărilor (creșterea numărului de persoane fizice cu risc de neconformare care vor fi supuse verificărilor) în scopul tratării într-un mod mai eficient a cazurilor de neconformare. Potrivit unei prime analize, 561.000 de români au acumulat, în perioada 2016-2019, o diferență între veniturile estimate și cele declarate și impozitate de 20 de miliarde euro. În această operațiune, ANAF va acționa de sus în jus, adică de la persoana pe care o suspectează că are mai mulți bani. Conform legii, dacă există o diferență de 10% între venitul estimat și cel declarat, dar nu mai puțin de 50.000 de lei, acest lucru înseamnă că este, deja, o neconcordanță la declarare. Inspectorii fiscali vor folosi inclusiv rețelele de socializare pentru a afla informații.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu