Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” anunţă organizarea mai multor acţiuni de pichetare a prefecturilor judeţene. Astfel, în această săptămână au loc proteste ale organizaţiilor judeţene afiliate FSLI. S-a început, marți, la Constanța. Urmează la Ialomița și Gorj, astăzi, precum și în județele Argeș, Buzău, Călărași, Dolj și Prahova, joi, 16 martie. Protestele vor continua şi în săptămâna 20-24 martie 2023 tot cu pichetarea sediilor prefecturilor din alte judeţe, acţiuni sindicale la care vor lua parte membrii organizaţiilor sindicale afiliate FSLI şi FSE “SPIRU HARET”.
Dezinteresul actualei guvernări privind acordarea majorărilor salariale în sistemul de învăţământ conduce la producerea unui dezechilibru social şi îi împinge pe colegii noştri la imposibilitatea asigurării unui trai decent. Suntem astfel determinaţi să mergem mai departe cu planul acţiunilor sindicale, până la rezolvarea tuturor problemelor cu care salariaţii din educaţie se confruntă. Considerăm că motivarea resursei umane din învăţământ reprezintă una dintre condiţiile esenţiale pentru a avea un sistem de educaţie performant în România.
FSLI şi FSE „SPIRU HARET” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:
a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
Î𝐧 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐥 î𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭ă𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐫ă𝐦â𝐧 𝐟ă𝐫ă 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐥𝐯𝐚𝐫𝐞, 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐚𝐭̧𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̧𝐢𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚 𝐜𝐮 𝐮𝐫𝐦ă𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐬𝐭:
𝟏. 𝐏𝐢𝐜𝐡𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 ș𝐢 𝐚 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 î𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 ș𝐢 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑;
𝟐. 𝐌𝐚𝐫ș 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐬𝐭 𝐝𝐞𝐬𝐟ăș𝐮𝐫𝐚𝐭 î𝐧 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞ș𝐭𝐢 î𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟑;
𝟑. 𝐃𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧ș𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐠𝐫𝐞𝐯𝐞𝐢 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥𝐞 î𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐚𝐝ă 𝐚 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐦𝐚𝐢;
𝟒. 𝐀𝐥𝐭𝐞 𝐚𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜𝐞. (comunicat FSLI și Federația Spiru Haret / foto: arhivă)