vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneSindicaliștii din sistemul de asistență socială amenință cu acțiuni de stradă

Sindicaliștii din sistemul de asistență socială amenință cu acțiuni de stradă

FEDERAŢIA NAŢIONALĂ SINDICALĂ DIN ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI FNS „PRO.ASIST”, federaţie reprezentativă pentru sectorul de activitate „Asistenţă Socială”, luând act de ultima variantă a proiectului de Ordonanță de Urgență vehiculat pe surse în spațiul public, aduce public la cunoștință că, în situația în care Guvernul României nu va ține cont de următoarele solicitări:

  • exceptarea asistenței sociale de la prevederile privind anularea posturilor vacante sau această tăiere a posturilor vacante să se realizeze la cel mult 30% din acest număr așa cum este prevăzut pentru alte domenii bugetare (neexceptarea va conduce la colaps în asigurarea serviciilor sociale adresate copiilor/tinerilor și persoanelor cu dizabilități),
  • exceptarea de la modificările privind restructurarea autorităților publice locale/ instituțiilor publice aflate în subordinea Consiliilor Județene, în speță referindu-ne la DGASPC, DAS, SPAS (se va ajunge implicit la restructurarea/diminuarea numărului de posturi de asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități cu impact direct asupra acestor persoane vulnerabile care necesită îngrijire permanentă dar și a diminuării personalului din cadrul DGASPC, DAS, SPAS care oferă servicii persoanelor aflate în diverse situații sociale și care în acest fel vor avea de suferit),
  • exceptarea personalului din asistență socială de la prevederea care limitează acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță pentru salariații care obțin venituri salariale peste 10.000 lei (reprezintă un stimulent în plus pentru a atrage personal sau pentru a rămâne în sistem dar și un sprijin pentru salariații din sistem ca modalitate de recuperare având în vedere categoria de beneficiari cu care se lucrează și condițiile de muncă),

FNS PRO. ASIST va declanșa acțiuni sindicale în stradă începând cu data de 28.08.2023.  (sursa: CNS Cartel Alfa)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu