sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneSituația depozitelor de documente ale structurilor Ministerului Muncii, la control

Situația depozitelor de documente ale structurilor Ministerului Muncii, la control

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a cerut Casei Naţionale de Pensii Publice, Inspecţiei Muncii şi ANPIS să prezinte o situaţie a condiţiilor de depozitare a documentelor, în urma mediatizării unor imagini făcute publice de un cetăţean din Constanţa, trimis să îşi caute singur documentele în sediul unei instituţii. Clădirea filmată este o anexă a sediului principal al AJPIS Constanţa, în care şi Casa de pensii deţine un spaţiu în care a depozitat dosarele pasive ale beneficiarilor decedaţi.
În opinia demnitarului, dincolo de lipsurile materiale sau de condiţiile existente, lucrurile ar putea arată altfel, dacă ar exista mai mult interes din partea angajaţilor. „Nu avem condiţii potrivite, nu avem resurse să facem investiţii, dar totuşi nu ne putem bate joc de nişte documente, pentru orice scop au fost ele depuse de către cetăţeni la instituţiile publice. Există o limită, chiar şi în condiţii în care nu dispui de spaţii potrivite, sub care nu poţi permite abandonarea de documente. Eşti dator să cauţi soluţii. Un geam, o curăţenie poţi face indiferent de cât de limitate sunt resursele pentru instituţiile publice care lucrează cu publicul respectiv deţin arhive de documente. Regret situaţia în care un cetăţean din Constanţa a fost trimis să îşi caute singur documente în arhiva care arăta într-o stare deplorabilă, o stare care merge dincolo de necesităţile de investiţii.”, arată ministrul Violeta Alexandru. (sursa: Ministerul Muncii)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu