La data de 28 septembrie a.c., ora 00.30, polițiștii Postului de Poliție Slobozia Bradului au depistat în trafic, pe raza localităţii, un minor, de 15 ani, care conducea un autoturism. În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și furt în scop de folosință. Tot în comuna Slobozia Bradului, polițiștii au depistat, ieri, 28 septembrie a.c., ora 17.30, alți doi minori, în vârstă de 17 ani, în timp ce conduceau un autoturism, respectiv o autoutilitară, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere. (IPJ Vrancea)
Slobozia Bradului: adolescenți cu dosare penale, după ce au fost prinși conducând mașini pe drumurile publice
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -