duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăFocsaniSlujbă de sfințire la biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Focșani

Slujbă de sfințire la biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Focșani

Cu câteva zile înainte de sărbătoarea din calendarul ortodox a Sfinților Apostoli Petru și Pavel (pe 29 iunie), a avut loc slujba de sfințire a bisericii focșănene cu hramul acestor apostoli. Târnosirea bisericii, Sfânta Liturghie și un parastas pentru ctitori au fost oficiate de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Cu acest prilej, lăcașul de cult din Focșani a primit al doilea hram – Sfântul Mare Mucenic Mina. Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a acordat o serie de distincții: preotul paroh Florin Văsie a primit rangul onorific de iconom stavrofor, iar mai mulți binefăcători au primit Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”, Diploma de vrednicie „Episcopul Dionisie Romano” și icoane.

”Construită între anii 1850-1862, biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Focșani a trecut prin mai multe etape de consolidare și restaurare. În perioada 2017-2023, prin osteneala actualului paroh, ajutat de enoriași și cu sprijinul autorităților centrale și locale, s-au executat următoarele lucrări: refacerea acoperișului și aducerea la forma inițială a celor două turle, înlocuirea tâmplăriei, placarea pardoselii cu marmură, rezidirea Sfintei Mese, realizarea hidroizolației și a instalației termice prin pardoseală, restaurarea picturii murale, a catapetesmei și a icoanelor acesteia, dotarea sfântului lăcaș cu mobilier din lemn de stejar și cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice.”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu