vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateSoborul Sfântului Ioan Botezătorul / Numele Ion (cu derivate), cel mai răspândit...

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul / Numele Ion (cu derivate), cel mai răspândit în România și pe glob

Zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși: Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. S-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Nașterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu a crezut că va avea un fiu, Zaharia a rămas mut până la punerea numelui fiului său. Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi și a-L face cunoscut lui Israel. ”În Sfintele Evanghelii, Sfântul Ioan este prezentat ca un martor şi mărturisitor al dumnezeirii Mântuitorului. Momentul culminant din viaţa Sfântului Ioan a fost atunci când a botezat pe Iisus în Iordan şi L-a mărturisit ca fiind Hristos-Mesia, Fiul lui Dumnezeu, după semnul ce i s-a încredinţat: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer, ca un porumbel, şi a rămas peste El! Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 32-34). Este momentul când Sfântul Ioan înţelege că Domnul Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), Care, deşi era fără păcate, S-a botezat pentru mântuirea lumii.”, potrivit basilica.ro.

Datorită importanței sale, Biserica Ortodoxă i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul 6 zile de sărbătoare: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).

Numele Ion (cu derivatele sale) este cel mai răspândit atât în România cât și pe mapamond. Datele actualizate ale Direcției Generale de Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne arată că peste 1,9 milioane de români își serbează astăzi ziua numelui. Cei mai mulți sunt bărbați: peste 1,3 milioane. Cele mai frecvente nume sunt: Ioan – 442.011; Ionuț – 364.186; Ion – 328.081; Ionel – 133.070; Nelu – 20.097. Femei care își serbează astăzi onomastica sunt circa 655.000. Cele mai frecvente nume sunt: Ioana – 392.824; Ionela – 148.320; Oana – 71.863; Ionica – 19.135; Nela – 10.715.


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu