sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateSoborul Sfântului Ion Botezătorul, sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși

Soborul Sfântului Ion Botezătorul, sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși

În fiecare an, pe data de 7 ianuarie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, care s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul „Îngerul Domnului”, pentru că avea să-I gătească calea (Mal. 3, 1), iar Mântuitorul recunoaște că Ioan este „îngerul” de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10). De ce îl numim înger întrupat? Pentru că el a ajuns să poarte în ființa sa semnele biruinței asupra păcatului originar. Astfel, el nu-și mai câștiga pâinea cu sudoarea frunții. Evanghelistul Marcu precizează: „Și Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică” (Marcu 1,6). Această prezentare ne descoperă marele ascet din Ioan, care învinge în ființa sa înclinațiile spre păcat și devine vrednic să-l vestească lumii pe Hristos. De aceea nu-i întâmplător că este reprezentat pe ușile împărătești ale altarelor ortodoxe, cu aripi de înger. Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi și a-L face cunoscut lui Israel.

Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Potrivit tradiției, Ioan a fost înmormântat în Samaria. Din relatările istoricilor Rufinus și Teodoret, aflăm că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în anul 362. Astfel, o parte din moaște a fost arsă, iar cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria. La 27 mai 395, a fost așezată în biserica ce îi poartă numele. Despre capul sfântului nu se cunosc foarte multe lucruri. El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat. Astăzi, capul sfântului se află la Roma. Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai). (sursa: crestinortodox.ro)

De menționat că Biserica Catolică îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Botezătorul pe data de 27 decembrie. Numele de Ion și derivate sunt cele mai multe în rândul românilor. Potrivit statisticii Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în România sunt, la ora actuală, aproape două milioane de persoane care poartă numele Ion sau derivate. Cei mai mulți sunt bărbați: peste 1,3 milioane. Numele cele mai frecvente sunt: Ioan – 447.697; Ionuț – 361.680; Ion – 336.421; Ionel – 134.570; Nelu – 20.302. Femei care își serbează astăzi onomastica sunt peste 650.000. Cele mai frecvente nume sunt: Ioana – 390.970; Ionela – 148.141; Oana – 72.012; Ionica – 19.241; Nela – 10.783.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu