sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneȘocant: o tânără din Vrancea s-a automutilat în sediul central al PSD....

Șocant: o tânără din Vrancea s-a automutilat în sediul central al PSD. Ea a fost transportată la un spital din Capitală

Caz șocant, luni seară, în sediul central al PSD din Șoseaua Kiseleff. O angajată de 32 de ani, originară din Vrancea, a distrus mai multe bunuri, și-a tuns părul și și-a provocat mai multe răni pe mâini. La fața locului au ajuns polițiștii și o ambulanță. ”Astăzi, în jurul orei 19:30, prin apel 112, Secția 2 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, de 32 de ani, se autogresează și provoacă distrugeri la o adresă din Sectorul 1. La fața locului a sosit o patrula de polițisti din cadrul Secției 2 Poliție, care a identificat-o pe femeie la scurt timp după ce aceasta și-ar fi provocat mai multe răni la nivelul membrelor inferioare și superioare. A fost solicitată o ambulanță pentru acordarea primului ajutor, iar ulterior femeia a fost transportată la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru îngrijiri. La acest moment, polițiști ai Secției 2 fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, se menționează într-un comunicat al Poliției, citat de G4Media.ro.

La rândul său, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că tânăra ar fi traversat o stare depresivă. ”S-a despărțit de iubit. Era în telemuncă și a solicitat să vină la serviciu că nu mai are internet acasă. După o jumătate de oră a dat cu pumnul în geam. A venit salvarea și poliția, normal că poliția a dat la presă. Îi căutăm părinții din Vrancea, sperăm să o punem pe picioare și să vină la muncă”, le-a spus Marcel Ciolacu jurnaliștilor de la G4Media.ro.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu