vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFocsaniȘoferi băuți, depistați noaptea în trafic

Șoferi băuți, depistați noaptea în trafic

La data de 13 iulie a.c., ora 03.10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe bulevardul  București din municipiul Focșani, la volanul căruia se afla un bărbat de 41 ani, din municipiul București. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-a fost prelevată o mostră biologică de sânge, refuzând să îi fie prelevată cea de-a doua mostră. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 14 iulie a.c., ora 03.49, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 24 ani, din comuna Vînători, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă din municipiul Focșani, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 15 iulie a.c., ora 00.35, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești au depistat pe DJ 205B, pe raza comunei Jariștea, județul Vrancea, un bărbat în vârstă de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu