La data de 22.07.2022, în jurul orei 1000, o persoană, în vârstă de 30 de ani, din județul Vrancea, a fost identificată de polițiștii Biroului Rutier Focșani în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului și pentru că aceasta avea un comportament suspect, i s-a solicitat să efectueze un test preliminar, la o unitate medicală. În urma testării, rezultatul a ieșit pozitiv la rubrica THC, în cauză fiind întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 23.07.2022, ora 23.48, un bărbat, în vârstă de 52 ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85, pe str. Calea Munteniei, din mun. Focșani, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a ieșit pozitiv la substanța benzodiazepines. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
La data de 24.07.2022, în jurul orei 18.41, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a fost oprit pentru control în timp ce conducea un autoturism pe raza mun. Focșani, iar în urma testării cu aparatul Drugtest, rezultatul a ieșit pozitiv la consumul de cocaină. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea depistării în organism a substanțelor psihoactive. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (IPJ Vrancea)