vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneȘoferi depistați sub influența substanțelor psihoactive. Unul dintre ei avea și permisul...

Șoferi depistați sub influența substanțelor psihoactive. Unul dintre ei avea și permisul reținut

Ieri, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN2-E85, în localitatea Garoafa, se deplasează un autoturism al cărui conducător auto s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise. Autoturismul în cauză a fost identificat cu operativitate de polițiștii rutieri, la volanul acestuia fiind depistat un bărbat de 39 de ani, din municipiul București.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul procesului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 18.06.2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au depistat un tânăr de 23 de ani, din județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe str. Republici din municipiul Adjud, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul nu avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, având permisul reținut. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu