La data de 26 ianuarie, ora 23:19, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Cotești au oprit în trafic, pe DC 146, din comuna Cârligele, un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La data de 27 ianuarie a.c., ora 08:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au oprit în trafic pe Bulevardul Independenței din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 29 de ani, din comuna Câmpineanca. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La data de 28 ianuarie, ora 02:20, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe DJ 205 B, în comuna Cotești, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din județul Galați. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. (IPJ Vrancea)