Astăzi, în jurul orei 20:40, pompierii militari au fost solicitați să intervină în localitatea Haret, la un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism care, în timp ce circula pe DN 2, s-a răsturnat în afara părții carosabile. La locul evenimentului, s-au deplasat de urgență 3 echipaje, respectiv 1 autospecială de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Focșani, 1 autospecială de intervenție și 1 ambulanță SMURD de la Stația de Pompieri Panciu. Totodată, la fața locului, a fost trimisă în sprijin o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.
În urma accidentului, a rezultat o singură victimă, șoferul, în vârstă de 30 de ani, care a rămas blocat în autoturism. Echipajul de descarcerare a acționat pentru degajarea victimei. Aceasta a fost extrasă în stare de conștiență, fiind predată ulterior echipajului SAJ, care a transportat-o pentru investigații medicale la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului. (ISU Vrancea)