Soprana Angela Gheorghiu va primi, în această seară, premiul Victoire d’Honneur pentru cariera sa exemplară, în cadrul celei de-a 25-a ediţii a premiilor Victoires de la Musique Classique, cunoscute drept echivalentul francez al premiilor americane Grammy. Invitată specială la ceremonia care va avea loc la Grange au Lac (Franţa), soprana Angela Gheorghiu este prezentată de către organizatori drept „cea mai flamboaiantă, cea mai uimitoare şi mai emoţionantă dintre sopranele de astăzi”, conform Agerpres. Ceremonia decernării premiilor Victoires de la Musique Classique poate fi urmărită în direct de la Grange au Lac diseară, de posturile de televiziune France 3, France Musique şi Culturebox.
Angela Gheorghiu s-a născut la Adjud, pe 7 septembrie 1965, și a debutat pe scenele lumii în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Boheme”. Apoi a jucat la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. De atunci, Angela Gheorghiu a cântat pe toate marile scene din lume: la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Viena, Shanghai.
Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii și medalii în domeniul culturii și artei. În 2010, a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către Preşedinţia României, iar în 2012 a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate. În 2015, Angela Gheorghiu a primit European Cultural Award pentru Muzică, la Dresda, cu ocazia celebrării a 25 de ani de la unificarea Germaniei.