vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateSport și distracție prin Proiectul ”HERCULES”

Sport și distracție prin Proiectul ”HERCULES”

În perioada 22-30 octombrie 2022, Ministerul Sportului va continua, prin Direcția Județeană de Sport Vrancea, Proiectul ”HERCULES”, program destinat atragerii copiilor către sport care va oferi elevilor cu vârste între 6 și 14 ani cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline. “Ideea acestui proiect nu este nouă, am gândit-o încă de la începutul mandatului meu, ca obiectiv major, și mă bucur că ea prinde contur într-un moment în care toată România, de la simpli cetățeni, la guvernanți, este deschisă către sport. Recentele performanțe mondiale care ne-au unit într-o bucurie fără margini au creat emulația perfectă pentru a da startul unui program pe care mi-l doresc de lungă durată. Mișcarea, viața activă și sănătoasă, sportul practicat la nivelul copiilor și juniorilor sunt soluția pentru o Românie sănătoasă, puternică și performantă. Fiecare copil poate fi un mic Hercules! Haideți la sport!” (Eduard Novak – Ministrul Sportului)

Elevii vor petrece activ o săptămână de neuitat, în care distracția se va îmbina cu mișcarea și descoperirea tainelor mai multor discipline sportive. Pentru această vacanță, Direcția Județeană de Sport Vrancea va organiza cursuri de iniției la disciplinele sportive atletism, badminton și handbal feminin. Cursurile de inițiere vor fi susținute de antrenori cu experiență de la nivel local, copiii având posibilitatea de a încerca astfel mai multe sporturi. Resursele materiale necesare desfășurării în bune condiții a proiectului sunt puse la dispoziție de Ministerul Sportului, care a alocat și va distribui în acest sens către direcțiile subordonate bugetul destinat cheltuielilor de organizare. Proiectul se bazează și pe o serie de colaborări instituționale la nivel local, încheiate între direcțiile județene de sport și diferite structuri care vor susține buna desfășurare a cursurilor și pregătirii, în condițiile unei depline siguranțe.

Lista disciplinelor sportive în care vor fi inițiați copiii diferă de la județ la județ, în raport cu resursele umane și facilitățile sportive existente la nivel local. Aceste informații, precum și cele privind antrenorii, locațiile de desfășurare a cursurilor și modalitățile de înscriere sunt disponibile pe platforma creată în acest scop, la adresa: www.proiectulhercules.ro.

Organizatorii își propun ca un procent semnificativ dintre copiii care se vor înscrie și vor participa la cursurile de inițiere să continue practicarea disciplinelor sportive descoperite și să se îndrepte și către performanță, legitimându-se în cadrul cluburilor de profil de la nivel local. Pentru recompensarea entuziasmului și a dorinței de a face sport, precum și a participării active și dedicate la proiect, copiii vor primi tricouri și șepci inscripționate cu logo-ul proiectului, dar și diplome de recunoaștere a meritelor sportive, care să le amintească de momentele frumoase ale întâlnirii cu HERCULES. Obiectivele Proiectului ”HERCULES”:

  • Creșterea numărului de copii participanți la activitățile sportive desfășurate în cadrul structurilor de profil din România;
  • Creșterea gradului de participare la activități sportive pentru copiii cu oportunități reduse din punct de vedere socio-economic și cu dizabilități;
  • Creșterea numărului de evenimente și acțiuni cu caracter sportiv pentru copii, la nivel județean;
  • Stimularea activităților de voluntariat, ca instrument de susținere și promovare a structurilor sportive de la nivel local;
  • Creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la beneficiile și oportunitățile de practicare a sportului în cadrul structurilor sportive;
  • Întărirea capacității structurilor sportive de a selecționa sportivi din rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani.

Programul de inițiere a copiilor în sport pe timpul vacanțelor este permanentizat. Activităţile sportive din cadrul Proiectului ”HERCULES”  se vor derula conform calendarului vacanțelor școlare, care va fi elaborat în funcţie de specificul zonei în care se va desfăşura activitatea, de anotimp, precum şi de infrastructura disponibilă. Bugetul alocat anual structurilor subordonate pentru Proiectul “HERCULES” va asigura structurilor sportive de pe raza județului / Municipiului București cadrul optim pentru organizarea de cursuri de inițiere în sport pentru copii cu vârstele cuprinse între 6 și 14 ani, pe durata tuturor vacanțelor școlare. (sursa: DJS Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu