Numărul 1 pe lista de candidați PNL pentru Consiliul Local Focșani și, totodată, propunerea PNL pentru funcția de viceprimar, Liviu Macovei, este un pasionat de sport. Prin urmare, sportul este unul dintre domeniile foarte importante din programul electoral al candidaților liberali. Liviu Macovei a anunțat câteva dintre proiectele pentru sport, pe care le va susține în calitate de viceprimar al municipiului Focșani, împreună cu viitorul primar Ion Ștefan. ”Echipele de handbal, baschet și fotbal vor fi susținute pentru a face cu adevărat performanță, inclusiv cu fonduri de la Consiliul Județean. Am discutat acest aspect cu viitorul președinte al CJ, senatorul Cătălin Toma. Meciurile oficiale se vor desfășura într-o Sală Polivalentă nouă, dar și pe Stadionul Tineretului, acolo unde va exista un teren de fotbal nou și o pistă de atletism omologată pentru competiții oficiale. Stadionul Tineretului va fi primul reabilitat cu fonduri de la Compania Națională de Investiții (CNI). Am fi avut mai repede baze sportive reabilitate dacă actele solicitate de către CNI Consiliului Județean ar fi fost mai repede trimise la București”, a explicat omul de afaceri Liviu Macovei, propunerea PNL pentru funcția de viceprimar al municipiului Focșani.
Liviu Macovei a jucat fotbal și este un apropiat al lumii sportului din Focșani. Fiica sa este o sportivă cu rezultate foarte bune la tenis de câmp. Iată de ce susținerea sportului nu reprezintă simple declarații de campanie electorală pentru liberalul. ”În urma angajamentului semnat împreună cu ministrul Ion Ștefan, pentru o colaborare eficientă, sportul este unul dintre domeniile asumate de mine. Echipa de handbal își va desfășura activitatea la un nivel superior, la fel și echipa de baschet. Cele două echipe au avut și rezultate bune, vom crește susținerea lor pentru performanță. La fotbal se va schimba strategia, iar echipa va merge mai departe. Vor exista fonduri de la bugetul local pentru susținerea sportului. Noutatea va fi, în mandatul viitorului președinte al Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, alocarea de fonduri pentru activitatea sportivă. Acest lucru se întâmplă de mult timp în majoritatea județelor din țară, dar la Vrancea sportul nu a fost finanțat de autoritățile județene”, a spus Liviu Macovei. CJ Vrancea, în prea-multele mandate ale lui Oprișan, nu a oferit bani niciunei echipe de seniori din județ, doar pentru că lui Oprișan nu-i place sportul.
Principalele obiective ale echipei PNL de la Focșani, Ion Ștefan – Liviu Macovei, sunt construirea de baze sportive moderne, unde echipele de handbal, baschet și fotbal să poată efectua antrenamente și disputa meciuri oficiale. Stadionul Tineretului din Focșani, aflat într-o stare deplorabilă, va fi primul obiectiv modernizat prin Compania Națională de Investiții. ”Noul stadion va fi construit în cel mai scurt timp posibil. Totodată, în această perioadă, va fi menținut la standarde normale și stadionul Milcovul din Sud, pentru ca echipa de fotbal să poată disputa partidele oficiale. După terminarea Complexului de la Stadionul Tineretului, va demara și proiectul refacerii terenului din Sud. Noutatea pentru iubitorii sportului este că, la Focșani, se va construi o Sală Polivalentă nouă. Proiectul este în programul Guvernului României privind ridicarea a cinci săli polivalente la nivel național, iar prima dintre ele va fi la Focșani. Echipele de handbal, baschet și volei vor avea ocazia să-și desfășoare partidele oficiale într-o altă atmosferă”, a mai precizat Liviu Macovei, propunerea PNL pentru viceprimar la Focșani.
Și celelalte secții ale clubului sportiv al municipiului Focșani vor intra în atenția administrației liberale. Secția de atletism va beneficia de o pistă omologată pe Stadionul Tineretului, pe stadionul din Cartierul Mândrești va fi montat un teren sintetic, așa cum se va monta și pe unul din terenurile doi sau trei din Complexul Sportiv Milcovul, de care să se bucure atât echipa de seniori cât și formațiile de juniori. Cu siguranță, după alegerile din 27 septembrie, noua echipă a administrației locale – Ion Ștefan, primar, Liviu Macovei, viceprimar, consilierii locali PNL – va da un nou start sportului focșănean și va sprijini promovarea tinerelor talente sportive din municipiul Focșani și din județul Vrancea.
Material realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea, cod mandatar financiar 21200012