Autoritățile au în vedere amendarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării. Schimbările ce vor fi aduse se impun, în principal, din necesitatea alinierii la modificările cadrului normativ incident domeniului apărării precum și la bunele practici utilizate la nivelul NATO și UE. „Statul Major General se va transforma în Statul Major al Apărării, cu rol esențial în planificarea și conducerea operațiilor de nivel strategic, planificarea strategică și de contingență, precum și în instruirea comandamentelor și forțelor, exercitarea comenzii structurii de forțe a Armatei României fiind mai clar reglementată, pe principiile ierarhiei militare și comenzii unice. Șeful Statului Major al Apărării va fi principalul consilier militar al președintelui României și prim-ministrului, în vederea îndeplinirii de către aceștia a atribuțiilor în domeniul apărării naționale, precum și al ministrului apărării naționale”, se arată într-un comunicat al Guvernului României.
Totodată, proiectul executivului menționează că, pentru noțiunea de „forță”, se realizează corelarea terminologică cu prevederile actelor normative referitoare la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, structura de forțe fiind redefinită. „În locul actualei clasificări, care distingea între forțe dislocabile și cele de generare/ regenerare, noua clasificare a forțelor armatei este aliniată la standardele NATO, pe niveluri ale capacității de luptă (readiness). Prin aceasta se consfințește faptul că toate structurile de forțe existente la pace trebuie să fie capabile să execute toată gama de misiuni, după completare cu efective și, după caz, cu tehnică”, se mai precizează în comunicat.
De asemenea, inițiativa legislativă urmărește alinierea domeniului de activitate și atribuțiilor Direcției Generale de Informații a Apărării la cerințele actuale ale mediului de securitate, inclusiv în domeniul apărării cibernetice. „Alte schimbări de substanță au urmărit eliminarea unor duplicări în domeniul managementului resurselor umane și alinierea acestuia la nivelul practicilor din armatele statelor membre ale NATO și UE, reglementarea statutului Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, introducerea de prevederi referitoare la atribuțiile Direcției de prevenire și investigare a corupției și fraudelor — structură înființată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 346/2006, precum și subordonarea unităților din rețeaua sanitară proprie Direcției medicale”, se menționează în comunicat.
Statul Major General al Armatei României se transformă
- Advertisment -