Pentru cei care n-au știut și pentru cei care au uitat trebuie precizat că Andrei Ștefan Istudor a fost primul elev din Vrancea care a reprezentat România la Campionatul Mondial de robotică (a doua calificare Alex Isac, anul trecut) din SUA… Andrei-Ștefan Istudor este câștigătorul Premiului STEM pentru excelență academică, în cadrul Galei Ligii Studenților Români din Străinătate! Evenimentul a avut loc vineri, 26 aprilie, la Palatul Parlamentului, unde zeci de studenți nominalizați ca finaliști au fost invitați.
Andrei este student la Computing Science (Calculatoare) la Universitatea Regală din Groningen, Olanda, unde este și membru al Colegiului de Onoruri. Iubește să își asume noi provocări și se bucură să studieze știința calculatoarelor. A obținut mai multe realizări internaționale în domeniul IT ca inginer de software încorporat și ca lider de proiecte de cercetare. Anul trecut, a construit în cadrul echipei Top Dutch Solar Racing un vehicul electric solar care a traversat continentul australian de la nord la sud, din Darwin până în
Adelaide, folosind cele mai noi tehnologii disponibile. Cursa a durat 5 zile, iar distanța parcursă a fost de 3027 de kilometri, utilizând exclusiv energia regenerabilă.
Andrei a fost elev la Colegiul Național „Unirea”, unde a studiat matematică-informatică. Încă din liceu a fost pasionat de inginerie, alăturându-se clubului de robotică „Brickbot”. În 2019 a câștigat premiul „Dean’s List”, care i-a asigurat participarea la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge din Detroit, SUA, unde a reprezentat România, împreună cu celelalte echipe câștigătoare de la etapa națională din București. În prezent, Andrei lucrează la o companie de inovație și cercetare în inginerie medicală din Utrecht, Olanda, care produce soluții software și hardware pentru unitățile de terapie intensivă neonatale din Vestul Europei. Îmbinarea ingineriei și a medicinei este una dintre cele mai mari preocupări ale sale, conducând nenumărate proiecte în această direcție. (prof. Cornel Noană, director Colegiul Național UNIREA Focșani)