vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFocsaniStudent la Teologie, din Focșani, reținut pentru agresiuni sexuale

Student la Teologie, din Focșani, reținut pentru agresiuni sexuale

Un focșănean de 26 de ani se află în atenția oamenilor legii din București. El a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de agresiuni sexuale. Focșăneanul este student la Teologie și urmează să ajungă în fața judecătorilor de la Sectorul 4 cu propunere de arestare preventivă. Tânărul a fost acuzat de agresiune sexuală de către două femei, care au depus plângeri după ce acesta le-ar fi atins în zonele intime, pe stradă. La ultimul atac, focșăneanul a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate în zonă. Dacă va fi găsit vinovat, este foarte posibil ca în urma acestui scandal să fie exmatriculat și să rămână în spatele gratiilor.

Conform presei naționale, primul atac fusese reclamat în luna noiembrie, însă la acel moment era considerat cu autor necunoscut. Pe baza descrierilor făcute de a doua victimă, o tânără de 25 de ani, dar și cu ajutorul imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere în acest caz, politiștii au reușit să identifice suspectul celor două atacuri. ”La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 26, iar în urma investigaţiilor efectuate l-au identificat pe făptuitor, un tânăr de 25 de ani, care a fost condus la audieri.”, se menționează într-un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Potrivit ProTv, ”la interogatoriu, studentul şi-a recunoscut vina, dar nu a oferit explicaţii legate de presupusul său comportament deviant mai ales că are o logodnică. Este vorba despre o tânără din Buzău. După scandalul ruşinos pe care l-a provocat, tânărul student la Teologie şi-a compromis nu doar mariajul, mai ales că îşi programase nunta în luna iulie a acestui an. Dacă va fi găsit vinovat de cele două acuzaţii de agresiune sexuală, riscă până la 7 ani de închisoare.”


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu