Ministerul Educației și Cercetării (prin Unitatea de Cercetare în Educație din Cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație și MKOR Consulting – agenție de cercetare de piață – au lansat studiul „Back to School Post-#Covid”. Rezultate:
-Peste jumătate (55%) dintre părinții elevilor români doresc revenirea la cursurile „față în față”, acordând cel mai crescut nivel de încredere acestui scenariu (4.6 puncte din 7);
-Aproape o treime (31%) dintre părinți optează pentru cursurile mixte, acasă și la școală, cu un grad moderat de încredere (3.6 din 7);
-Doar 14% dintre părinți optează pentru cursuri exclusiv la distanță, această variantă având cel mai scăzut scor de încredere (2.7 din 7);
– Pentru revenirea la cursuri în această toamnă, majoritatea părinților români preferă scenariul cursurilor „față în față”, pe care îl consideră cel mai potrivit. Mai exact, 55% dintre părinții care au răspuns studiului preferă revenirea fizică a elevilor în clase din 14 septembrie. Cursurile „față în față” sunt preferate, mai ales, în cazul preșcolarilor și elevilor de liceu;
– Chiar dacă se arată precauți în privința acestei opțiuni, părinții consideră că desfășurarea cursurilor față în față este relativ adecvată pentru copiii lor (4,6 puncte din 7) și, o consideră cea mai adecvată, în comparație cu varianta mixtă sau cea la distanță;
Cercetarea s-a derulat în perioada 26 iulie – 3 august 2020, în rândul părinților copiilor din învățământul preuniversitar, pentru a afla care sunt așteptările și temerile lor referitoare la modul de desfășurare a noului an școlar. Eșantionul a fost compus din 1.067 de respondenți, reprezentativ pentru populația părinților care au cel puțin un copil înregistrat în sistemul educațional din România în anul școlar 2020-2021, în funcție de ciclul de învățământ al copilului, mediu de rezidență (rural – urban) și distribuție geografică (regiuni de dezvoltare). Studiul poate fi consultat – integral – aici (fișier pdf): https://bit.ly/2YP2SF