Cea mai recentă statistică de la nivelul Ministerului Agriculturii arată că suprafaţa afectată de secetă este de 267.985 de hectare, în 30 de judeţe. Comisiile județene de constatare a pagubelor provocate de secetă au transmis procesele-verbale către MADR, care le centralizează în fiecare zi. Până în acest moment, situația calamităților este următoarea: 147.438 ha de grâu şi triticale, 22.805 ha orz, orzoaică, ovăz, secară, 26.690 ha rapiţă, 43.652 ha porumb, 2.830 ha soia, 583 ha mazăre, 16.607 ha floarea soarelui, 2.900 ha plante furajere şi 4.192 ha alte culturi. Cele 30 de județe care au raportat pagube provocate de secetă sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.
Suprafața agricolă afectată de secetă se apropie de 270.000 hectare
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -