Surse politice anunță că în PNL s-ar fi cristalizat două nume pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării. Este vorba de Monica Anisie și Marcel Boloș. Portofoliul Digitalizării este vacant de circa o lună, după demisia lui Florin Roman, implicat într-o controversă privind studiile sale. Monica Anisie este parlamentar și a fost ministru al Educației în Guvernul Orban. Marcel Boloș a fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Orban. Din luna decembrie 2021, Marcel Boloș este consilier onorific al prim-ministrului Ciucă în domeniul finanţelor, bugetului şi al fondurilor europene.
Surse: două propuneri în PNL pentru Ministerul Digitalizării
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -