Instanța a acceptat propunerea procurorilor de arestare preventivă a unui bărbat de 65 de ani, din comuna Movilița. Acesta este suspect de omor după ce, joi seară, un bărbat de 83 de ani a fost găsit fără suflare în aceeași localitate. ”Dispune arestarea preventivă a inculpatului I. P. – cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, faptă prev. de art. 188 al.1 C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.07.2022 până la data de 30.07.2022, inclusiv. În temeiul art. 230 Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului I.P. Dispune încunoștințarea unui membru al familiei inculpatului ori o a altei persoane desemnată de acesta, despre arestarea preventivă. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.”, se arată în decizia Tribunalului Vrancea.
Se pare că cei doi bărbați ar fi consumat băuturi alcoolice în cursul zilei de joi și, la un moment dat, bărbatul de 65 de ani l-a lovit pe cel de 83 de ani. Acesta din urmă a rămas căzut la pământ, fără suflare, iar agresorul a încercat să-i dea foc (cadavrul prezenta urme de arsuri). Atacatorul este cunoscut ca un individ agresiv în localitate. El este suspectat și pentru lovirea soției sale, în vârstă de 55 de ani, cu o zi înainte de omor. Femeia a ajuns la spital cu mai multe leziuni, inclusiv răni provocate de un cuțit.