duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneTânăr arestat preventiv pentru că și-a înjunghiat tatăl

Tânăr arestat preventiv pentru că și-a înjunghiat tatăl

La data de 07.08.2024, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal în referire la art. 199 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Codul penal, reţinându-se că, la data de 02.08.2024, persoana vătămată a fost
înjunghiată în abdomen de inculpat, leziune traumatică pentru a cărei vindecare sunt
necesare 10-12 zile îngrijiri medicale.
La data de 08.08.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă, sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţile realizate în acest cadru neputând să înfrângă, în nicio situaţie, principiul prezumţiei de nevinovăţie. (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu