În data de 7 septembrie a.c., ora 22.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că fiul său, MIHAI NICOLAE, de 21 de ani, a plecat de acasă și nu a mai revenit. La momentul dispariției, tânărul era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening de culoare indigo, cu dungi albe laterale, tricou culoare albastru închis și pantofi de culoare neagră.
Semne particulare: deasupra buzei superioare are un semn liniar, la piciorul stâng are o operație cicatrizată, vorbește sacadat și are mers ușor șchiopătat cu piciorul stâng. Semnalmente: înălţime 1,85, constituție slabă, greutate 85 kg, păr șaten, de lungime medie, ochi căprui, barbă și mustață.
Persoanele care dețin informații utile în vederea depistării acestuia sunt rugate să sune la 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. (IPJ Vrancea)