La data de 26 aprilie 2023, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Focșani, a fost documentată activitatea infracțională a unui minor, de 16 ani, bănuit de săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie calificată și amenințare. La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au fost sesizați de către un tânăr, de 17 ani, cu privire la faptul că, la data de 23 aprilie 2023, în jurul orei 22.00, în timp ce se afla pe Bulevardul Unirii din municipiul Focșani, ar fi fost abordat de o persoană necunoscută, care l-ar fi condus la o scară de bloc, unde i-ar fi solicitat să-i dea bani. Pe fondul stării de temere, tânărul i-a înmânat respectivului 50 de lei, iar telefonul mobil, de care fusese deposedat inițial, i-a fost restituit. În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în noaptea de 21 aprilie 2023, în jurul orei 22.00, aceeași persoană, în aceeași manieră, prin întrebuințarea de amenințări cu acte de violență, ar fi deposedat un minor, 15 ani, de 70 de lei.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat principala persoană bănuită în cauză, în vârstă de 16 ani, din municipiul Focșani. Față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar în urma prezentării acestuia, la data de 27 aprilie 2023, în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Focșani, s-a luat măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și amenințare, pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale ce se impun. (IPJ Vrancea)