Despre tineri în politică s-a tot vorbit și se va vorbi în continuare. De multe ori aflați în umbra seniorilor, tinerii din PNL Vrancea au reușit să obțină credit din partea celor care i-au susținut în ultimii ani, având în Vedere implicarea acestora în administrația publică locală și județeană. Claudiu Matei, președintele Tineretului Național Liberal (TNL) Vrancea și consilier județean, este unul dintre tinerii cu o frumoasă ascensiune în ultimii ani. El a intrat în cursa electorală pentru Camera Deputaților, propunând un model economic și social liberal care să aducă prosperitate și stabilitate României. Matei a vorbit în această campanie despre principiile dezvoltării economice, susținerea familiei și protejarea democrației.
Candidatul liberal a subliniat faptul că programul de guvernare al PNL exprimă o viziune de dreapta solidă despre viitorul României, concentrată pe eficiența statului și bunăstarea cetățenilor. „Miza acestor alegeri este clară: continuăm pe drumul dezvoltării economice, adoptând modelul economic liberal propus de PNL. PNL susține măsuri concrete, cum ar fi majorarea contribuției la Pilonul II de pensii, de la 4,75% la 6%, etapizat. Această politică este un pas important pentru asigurarea unui viitor financiar sigur generațiilor care muncesc astăzi. Dacă cel care muncește nu trăiește mai bine decât cel care nu muncește, statul este incorect și societatea nu va prospera,” a precizat Claudiu Matei.
Tinerii nu pot lipsi din programul său
Președintele TNL Vrancea susține implementarea unor politici publice dedicate susținerii familiei, pe care o consideră o resursă vitală pentru societatea românească. „Nouă, românilor, ni se potrivește cel mai bine ideea de familie extinsă: bunici, părinți, copii și chiar străbunici. Vom implementa în continuare măsuri pentru sprijinirea familiilor, de la programe pentru copii și tineri, până la politici menite să ofere sprijin părinților și bunicilor. Sunt tata și pot spune cu inima pe inimă că niciun copil nu trebuie să fie lăsat în afara sistemului de educație. Drumul spre dezvoltare trece prin PNL”, a încheiat candidatul PNL Vrancea.
Realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea. CMF-11240002