joi, noiembrie 21, 2024
AcasăActualitateTandem PNL Daniel Drăgan-Emil Radu pentru Primăria orașului Mărășești

Tandem PNL Daniel Drăgan-Emil Radu pentru Primăria orașului Mărășești

Partidul Național Liberal și-a stabilit candidatul pentru postul de primar al orașului Mărășești. Acesta este Daniel Drăgan, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice ”O nouă șansă”. Daniel Drăgan și-a prezentat și un program de acțiune și investiții pentru mandatul de primar, în cazul în care va câștiga alegerile din data de 5 iunie. Programul cuprinde 12 puncte principale și este structurat pe o serie de priorități: dezvoltare, sănătate, educație, respect pentru cetățean. Candidatul PNL și-a propus atragerea de fonduri de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea orașului, prin proiecte și programe în valoare de 20 de milioane de euro. Ca o noutate față de alți candidați, la Mărășești liberalii anunță, de pe acum, și propunerea pentru postul de viceprimar. Astfel, alături de candidatura lui Daniel Drăgan, PNL a stabilit ca profesorul Emil Radu, fost inspector școlar, să fie desemnat candidat pentru postul de viceprimar în cazul în care liberalii reușesc să constituie majoritatea în Consiliul Local Mărășești. ”În calitate de candidat al Partidului Național Liberal pentru Primăria orașului Mărășești, vin în fața cetățenilor cu un plan bine structurat pe nevoile orașului, cu surse de finanțare clare. Vom merge într-o echipă, Drăgan Daniel și Radu Emil, sub sloganul ,,Împreună pentru Mărășești”. Pregătim o campanie curată, fără să atacăm adversarii politici și nu vom răspunde la provocările celorlalți candidați. Ne vom adresa direct cetățeanului pentru a-l convinge de capacitatea noastră de a transforma orașul Mărășești, care, din păcate, a ajuns la un nivel de dezvoltare atât economică cât și urbanistică sub nivelul multor comune din județul Vrancea. Consider că majoritatea cetățenilor orașului Mărășești sunt oameni care își doresc să trăiască civilizat, prin muncă și respect față de orașul în care locuiesc”, susține candidatul PNL la Primăria Mărășești, Daniel Drăgan.
La alegerile din anul 2012, postul de primar al orașului Mărășești a fost câștigat de Valerică Chitic, din partea PNL-USL. Odată cu ordonanța traseiștilor, în 2014, primarul Chitic a sărit în barca PSD, partid din partea căruia va candida și la scrutinul din acest an.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu