Autoritățile au pus la dispoziția cetățenilor o linie telefonică tip telverde la care pot fi anunțate neregulile legate de pandemia de coronavirus. Cetățenii sunt îndemnați să sune la acest număr și să semnaleze locurile unde nu se respectă măsurile de siguranță și protecție în spațiile publice. ”Puteți contribui la diminuarea răspândirii efectelor produse de Covid-19 și prin anunțarea la telverde 0800.800.165 a neregulilor constatate în nerespectarea măsurilor de siguranță pentru sănătatea publică privind existența punctelor de dezinfectare la intrarea în unitățile comerciale, purtarea măștilor de protecție de către lucrătorii comerciali sau respectarea distanței fizice în menținerea a minimum 1,5 metri în toate spațiile publice. Vă îndemn să îl folosiți cu toată încrederea și responsabilitatea!”, a transmis prefectul județului Vrancea, Gheorghiță Berbece.
- Advertisment -