sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateTerasele, controlate de DSP, Poliție, ITM, DSVSA, OPC

Terasele, controlate de DSP, Poliție, ITM, DSVSA, OPC

În contextul redeschiderii teraselor, începând cu data de 1 iunie, accesul la mese, servirea și consumația se fac în condiții deosebite, cu respectarea mai multor reguli dar și cu numeroase interdicții. Pe baza unui protocol încheiat între Ministerul Afacerilor de Interne și Ministerul Sănătății, Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea și Direcția de Sănătate Publică au efectuat, la sfârșitul săptămânii trecute, controale la astfel de unități publice de servire. Celor două instituții li s-au alăturat reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor. În acest sens, s-a constituit o echipă comună, scopul acestei acțiuni fiind verificarea administratorilor societăților de profil dacă asigură curăţenia şi dezinfectarea cu produse biocide a spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor, personalul angajat poartă măști și mănuși. De asemenea, s-a verificat dacă se respectă distanțarea regulamentară între mese, scaune, numărul de clienți la o masă, timpul de ședere și modul de completare a datelor în registrele cu evidența acestora. Au fost verificate 320 de societăți comerciale, concluzia fiind aceea că, în mare parte, administratorii societăților comerciale cât și clienții acestora au înțeles să respecte normele sanitare și de distanțare socială. Respectarea măsurilor de igienă și distanțare socială rămân esențiale pentru sănătatea cetățenilor, astfel acțiuni urmând a mai fi programate în viitor, pe raza întregului județ. (DSP Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu