Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că testarea elevilor nu a fost suspendată, chiar dacă s-a întârziat procedura de distribuire a testelor rapide pentru depistarea SARS-CoV-2 către unitățile de învățământ. Această întârziere a decalat programul testărilor de săptămâna viitoare: nu se vor mai face luni și joi, ci marți și vineri. „Având în vedere că cea mai recentă tranşă din lotul de teste achiziţionate a fost distribuită către unităţile de învăţământ în cursul acestei zile şi în această noapte, din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marţi şi vineri în loc de zilele de luni şi joi. Conducerea Ministerului Educaţiei este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a găsi soluţii rapide şi eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ. Aceasta testare se va face de 2 ori pe săptămână, luni şi joi sau marţi şi vineri, în funcţie de disponibilitatea testelor.”, a explicat Sorin Cîmpeanu duminică seară. De asemenea, Ministerul Sănătăţii a informat Ministerul Educaţiei asupra faptului că este pregătit să acorde sprijin tehnic în privinţa procesului de testare a elevilor şi cadrelor didactice.
Testarea elevilor se va face marți și vineri, săptămâna viitoare
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -