În contextul creșterii numărului infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 din ultima perioadă, precum și al noilor reglementări care impun prezentarea unui certificat verde pentru accesul în anumite spații sau la diverse evenimente, farmaciile Help Net precizează că testarea antigenică rapidă pentru virusul SARS-CoV-2 efectuată în farmaciile Help Net autorizate de Ministerul Sănătății poate fi utilizată pentru generarea certificatului verde electronic, în eventualitatea unui rezultat negativ. Help Net este unul dintre lanțurile farmaceutice din România în structura căruia există farmacii autorizate de către Ministerul Sănătății pentru efectuarea de testări antigenice rapide pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Pentru testarea antigenică rapidă se recoltează doar probe de exsudat nazofaringian, de către personal instruit corespunzător, în spații special amenajate în interiorul farmaciei, în condiții de maximă siguranță.
Pacientul primește pe loc rezultatul testului într-un buletin de testare, semnat electronic, care este valabil 48 de ore de la momentul testării. În eventualitatea unui rezultat negativ la testare, pacienții solicitanți pot genera certificatul verde electronic, urmând pașii indicați în portalul web https://certificat-covid.gov.ro/. Serviciul este disponibil în 14 farmacii din București, Galați, Vrancea (comuna Golești), Iași, Mureș, Constanța și Brăila, urmând să se extindă pe măsură ce procedurile de autorizare se finalizează. Programul de testare în farmaciile Help Net poate fi consultat aici.
Pe de altă parte, Help Net pune la dispoziția pacienților confirmați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 aplicația HelpLine, prima aplicație mobilă din România dedicată pacienților izolați la domiciliu. Aplicația a fost lansată de Help Net la sfârșitul lunii februarie a acestui an. Prin intermediul HelpLine, pacienții Help Net cu diagnostic confirmat de Covid-19 pot comunica direct și în mod gratuit cu medici specialiști, care vor oferi consultație, monitorizare, susținere și indicații de tratament pe durata celor 14 zile de izolare, conform termenilor și condițiilor de utilizare a aplicației. (sursa: Help Net)