UPDATE Începând cu ora 08.30, tânărul de 25 de ani, din municipiul Focșani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, a fost reținut pentru 24 ore de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. (IPJ Vrancea)
Oamenii legii au identificat doi tineri implicați în incidentul petrecut miercuri seară în fața unei săli de jocuri de noroc de pe Strada Unirea Principatelor din Focșani. Un tânăr a ajuns aseară la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani după ce a fost înjunghiat în abdomen. ”În urma activităților efectuate cu operativitate de polițiști, au fost identificați doi tineri în vârstă de 21, respectiv 25 de ani, unul dintre aceștia fiind principalul suspect în săvârșirea faptei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.