La data de 22 martie a.c., cu ocazia activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au depistat și oprit în trafic doi tineri, în vârstă de 20, respectiv 27 de ani, în timp ce conduceau câte un autoturism pe raza municipiului. Întrucât cei doi conducători auto aveau un comportament specific consumatorilor de substanțe psihoactive, au fost conduși la o unitate spitalicească, în vederea efectuării unui test preliminar de urină, iar rezultatul a ieșit pozitiv în ambele cazuri. Pe numele celor în cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (IPJ Vrancea)
- Advertisment -