În continuarea activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat cu privire la mai multe infracţiuni de furt din locuinţă, în ziua de 15 iunie a.c. au fost identificaţi şi prinşi principalii bănuiţi, doi tineri de 18 şi 20 de ani, ambii din Vrancea. În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti în documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi tineri, a rezultat că aceştia sunt principalii bănuiţi în cazul a 7 infracţiuni de furt din locuinţă, fapte comise de la începutul lunii iunie 2019. Aceştia pătrundeau în apartamente situate la parterul blocurilor, pe geamuri lăsate deschise pe timpul nopţii de proprietari. Din locuinţe sustrăgeau sume de bani şi electronice, prejudiciul fiind estimat la 8000 de lei.
Cei doi tineri au primit mandate de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii râmniceni continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor. (IPJ Buzău)