Casa de Cultură ”C. C. Giurescu” Odobești, în parteneriat cu Centrul Cultural Vrancea, organizează Concursul de interpretare pentru copii și tineri Odo Folk Festival. Este prima ediție a acestei manifestări ce își propune inițierea, promovarea și susținerea unor talente interpretative și de creație ale cântecelor folk dar și informarea cetățenilor asupra valorilor culturale românești. La concurs sunt așteptați să se înscrie copii și adolescenți talentați, cu vârsta între 8 și 18 ani. Înscrierile se fac până pe data de 9 septembrie. La această primă ediție, premiul întâi al concursului, în valoare de 1.000 de lei, este oferit de Centrul Cultural Vrancea. Premiul al doilea este de 600 de lei, iar premiul al treilea este în valoare de 400 lei.
În afara concursului, vor susține recitaluri cunoscuții interpreți de muzică folk: Emeric Imre&Marius Roje, Andrei Păunescu (Cenaclul Flacăra)), Magda Puskas și Sorina Bloj (grupul Ecou), Walter Ghicolescu, Florentina Corogeanu, Maricel Gavriloiu. Manifestarea va avea lo vineri, 10 septembrie, cu începere de la ora 15:30, în centrul civic al orașului Odobești.