Primul ministru italian Giuseppe Conte a anunțat, luni seară, într-o conferință de presă, că a extins măsurile de combatere a noului coronavirus în întreaga țară. Acesta a spus oamenilor „să stea acasă”. Ei vor putea călători numai în interes de serviciu sau pentru urgențe de familie. Călătoria către și dinspre Italia și circulația dintre orașe vor fi restricționate. Au fost interzise toate întrunirile publice, inclusiv meciurile de fotbal din Serie A. Premierul italian a spus că măsurile au rolul să îi apere pe cei mai fragili membri ai societăţii.
Măsurile fără precedent care afectează peste 60 de milioane de oameni au fost anunțate după ce Italia a raportat luni încă 97 de decese. Bilanțul de luni seară indica 463 de morți și 9172 de cazuri de infecții. Italia este cea mai grav afectată ţară din lume după China de epidemia provocată de noul coronavirus. Restricția națională din Peninsulă va dura până la 3 aprilie, timp în care școlile și universitățile vor fi închise.