Dacă Maricica Celmare, Domnica Fătu și Țica Genă, femei trecute de prima tinerețe, mai lucrează încă la războiul de țesut și mai fac lucruri frumoase, tineretul, – foarte puținul rămas – nu mai are nici îndemânare, nici chef și nici motive să mai continue obiceiurile de altădată. Nici zestrea nu mai e o motivație, altele fiind lucrurile de fală sau utile cu care sunt „dotați” mirii la puținele nunți de azi. Există însă și o excepție, o descoperire pe cât de surprinzătoare, pe atât de plăcută: Elena Micu.
Elena e o mămică tânără care a învățat singură și care, „între un biberon și un legănat” coase cămăși cu motive alese, cu multă migală și cu pasiunea celei căreia îi place frumosul. Lucrurile sale, câteva cămăși până acum pentru ea, băiețelul cel mare și pentru soț, sunt zestrea cea nouă a familiei, neprimită, ci creată de ea. Povestea ei o puteți citi pe emigrantul.it.
