Un bărbat din București, în vârstă de 47 de ani, a murit în această seară, în timpul unei competiții de tenis de masă care se desfășura la Sala Polivalentă din Focșani. Potrivit directorului Direcției Județene pentru Tineret și Sport Vrancea, bărbatul avea probleme cardiace vechi.
„Și anul trecut i s-a făcut rău și a părăsit competiția. Din ce am auzit, a venit din Germania, era obosit, a băut trei cafele și două Redbul și a intrat în competiție.A făcut infarct, iar ambulanța a venit în trei minute, dar nu s-a mai putut face nimic”, ne-a spus Daniel Gongu, directorul DJTS Vrancea.
Competiția de tenis este organizată de focșăneanul Costin Corcoz și este înscrisă în calendarul manifestărilor sportive din județ.