Firmele private încearcă să se adapteze vremurilor grele pe care le traversăm. Una dintre ele este Tricotton Junior Panciu, care a găsit o soluție prin care să își continue activitatea și să facă ceva util, în același timp. În plină pandemie de coronavirus, salariații firmei păncene vin la lucru (în proporție de 80%) și produc măști și combinezoane. Administratorul SC Tricotton Junior Panciu, Elena Stoica, i-a vorbit realizatoarei tv Marina Almășan, într-un scurt interviu publicat de revista Femei de 10, despre noua linie de producție a fabricii sale de confecții. ”Ne-am creat propriul nostru model, care bineînțeles seamănă cu cel care se comercializează și acum am ajuns să facem o producție de 25.000 de măști pe zi. (…) Am ajuns să facem combinezoane. Pentru că există o cerere foarte mare, am fost foarte sensibili și noi la multele strigăte de ajutor venite din spitale, de la cei aflați în plină lupta cu pandemia, si am început și noi să producem combinezoane. Sunt modele agreate, ele corespunzând tuturor cerințelor medicale. Inclusiv din punct de vedere al materialelor din care le confecționăm. Odată ieșite pe poarta întreprinderii, aceste combinezoane iau drumul spitalelor.”, i-a spus Elena Stoica jurnalistei Marina Almășan. Mai multe puteți citi în interviul apărut pe femeide10.ro.
Sursa foto: Femei de 10.