În perioada 28 noiembrie / 05 decembrie 2020, se desfășoară, în organizarea Teatrului ”Alexandru Davila” din Pitești, cea de a XXIV – a editie a DaFeSt – Festivalul International al Teatrului de Studio. Organizatori festivalului au adaptat desfășurarea festivalului la realitățile actuale, trecând spectacolele de pe scenă în online. Aceștia au dorit să realizeze si această ediție „Pentru că teatrul face parte din stâlpii culturali importanți ai societății, motivându-ne gândul spre zile senine, dorim ca spectatorii noștri să aibă posibilitatea în continuare de a se bucura de povești care prind viață pe scenă.”
La această a XXIV – a ediție, alături de trupe de teatru din țară și străinătate, a fost selectat să participe și spectacolul „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” după Mark Haddon, în regia lui Cătălin Sfîrloagă, al Trupei de Teatru Protha din Panciu. Spectacol care a avut premiera în 2016 și își continuă prezența la evenimente culturale, în limba română și franceză. Din distribuția spectacolului fac parte: Georgiana Cociorbă, Diana Dragnea, Alexandra Ghimpu, Crina Isac, Marta Găuroiu, Mihaela Rusu, Eduard Crucianu, Robert Grigoraș, Alexandru Stan, George Cristea, Ștefan Drăgan, Bogdan Alban și Ionuț Popa. Spectacolul va avea loc în data de 02 decembrie 2020, la ora 11.30, și va putea fi vizionat, ca și celelalte evenimente din festival, pe : www.dafest.ro, facebook.com/festivalpitesti si youtube – shorturl.at/krL27 Spectacolul face parte din proiectul de educație non-formală desfășurat, în colaborare, de către Asociația Protha Panciu, Primăria Panciu, Liceul Teoretic ”Ioan Slavici” Panciu și Casa de Cultură Panciu. (Asociația Protha)