vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaDUMBRAVENITur ciclist de mountain bike printre viile din Vrancea

Tur ciclist de mountain bike printre viile din Vrancea

Pe 31 iulie, județul nostru va găzdui o etapă de tur ciclist mountain bike, mai precis prima etapă din MTB Cupa Moldovei 2021, competiție aflată la a treia ediție. Etapa se desfășoară cu sprijinul producătorului de vinuri din Vrancea Crama Gîrboiu. XCM TROPHY CRAMA GÎRBOIU powered by Alpha Mind pune la dispoziția pasionaților de biciclete o Tură Lungă, o Tură Scurtă si o Tură Family, pentru o plimbare relaxată prin viile de pe raza comunei Dumbrăveni. Vor fi premii, dar și surprize: degustare de vinuri și o petrecere câmpenească. ”Fiind un an atipic, foarte ploios, pentru reușita curselor a trebuit să regândim traseele și să le repoziționăm pe un sol cu mai mult pietriș. Astfel, am reunit două evenimente într-unul singur, adică cel din 3 iulie Crama Girboiu XCM Trophy și cel din 31 iulie Cîrligele XCM Trophy le-am reunit într-un singur eveniment în 31 iulie – Crama Girboiu XCM Trophy – prima etapă din MTB Cupa Moldovei 2021, competiție ce va fi și în calendarul Federației Române de Ciclism. Am mărit premiile și am pregătit și un mega party la final, cu mâncare la ceaun, stropită cu un vin excepțional de la Crama Gîrboiu.”, transmit organizatorii.

Pentru înscrieri: https://fb.me/e/FlgI97wK

TRASEELE:
Tura Lungă: 67km – 1680m diferență de nivel
https://www.bikemap.net/en/r/8845899/#10.48/45.5959/26.9741
Tura Scurtă: 38 km – 980m diferență de nivel
https://www.bikemap.net/en/r/8845847/#11.55/45.6148/27.0265
Tura Family: o plimbare alături de familie prin viile Cramei Gîrboiu
Programul concursului:
30 iulie 2021 – între orele 15:00 – 18:00 înscrieri și distribuire kit start;
31 iulie 2021 – între orele 08:30 – 09:45 înscrieri și distribuire kit start;
– 10:00 – ședința tehnică cu participanții;
– ora 10:45 – start tura lungă;
– ora 11:00 – start tura scurtă;
– începând cu ora 14:00, se dă start la CG Party – se vor servi gratuit pentru concurenți (conform ticketelor primite în kit) o băutură răcoritoare și fasole cu afumătură la ceaun și cârnați proteină și carbo load pentru un cât mai bun recovery;
– ora 15:00 festivitatea de premiere.
Taxe participare: 130 lei în perioada 1 iulie-29 iulie; 150 în ziua concursului. Fond de premiere: 10.000 lei. Mai multe detalii despre condițiile de participare la competiție AICI.

ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu