luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSportTurul Ciclist al României se reprogramează în perioada 18-22 octombrie 2023

Turul Ciclist al României se reprogramează în perioada 18-22 octombrie 2023

Din motive independente de organizatori și parteneri, perioada de desfășurare a Turului României se decalează pentru luna octombrie. Federația Română de Ciclism, în acord cu Uniunea Ciclistă Internațională, a selectat o nouă perioadă de desfășurare care nu se suprapune cu alte competiții și care permite continuitatea acestei competiții emblematice pe plan local, oferind tuturor părților implicate – concurenți, spectatori, parteneri, etc., un spectacol de calitate, organizat la standarde internaționale, și o experiență sportivă completă.

Festivitățile pentru Mica Buclă vor debuta astfel pe 17 octombrie, cu prezentarea echipelor, eveniment ce va avea loc pe esplanada Casei de Cultură Suceava, urmând ca cicliștii să pornească în prima etapă pe 18 octombrie, spre Piatra Neamț. În calitate de promotor al frumuseților locale, pe parcursul traseului de peste 900 km, Turul României va pune în lumină numeroase zone și obiective turistice din România, precum Cetatea Sucevei, Mănăstirea Voroneț, lacul Bicaz, stațiunea Durău, zona viticolă a Vrancei, Munții Măcinului, dar și localități pitorești situate de-a lungul Dunării.

Program Turul României 2023:

  • Etapa 1 (18 octombrie): Suceava – Piatra Neamț
  • Etapa 2 (19 octombrie): Piatra Neamț – Focșani
  • Etapa 3 (20 octombrie): Focșani – Tulcea
  • Etapa 4 (21 octombrie): Tulcea – Călărași
  • Etapa 5 (22 octombrie): București

Oferind o experiență completă publicului spectator, precum și inspirație pentru micii amatori de ciclism, Turul României cuprinde și anul acesta 5 curse pentru copiii cu vârste cuprinse între 3-14 ani. Acestea au loc în fiecare oraș prin care trece caravana ciclistă, iar participarea este gratuită. În cadrul competiției din acest an vor fi acordate 6 tricouri distinctive:

  • Tricoul galben – Lider în Clasamentul General, oferit de Alpro
  • Tricoul alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani), oferit de Gebrüder Weiss
  • Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte, oferit de Orange
  • Tricoul verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor, oferit de Gillette
  • Tricoul albastru – Lider în Clasamentul Românilor, oferit de M&M
  • Tricoul gri – Lider în clasamentul pe echipe, oferit de Auchan (sursa: Federația Română de Ciclism)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu