Joi seară, liderii Uniunii Europene au decis să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de către preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a vorbit de un „moment istoric”, în plină ofensivă rusă. „Am căzut de acord. Consiliul European tocmai a decis să acorde statut de candidat Ucrainei și Moldovei. Un moment istoric. Este un pas extrem de important pe drumul vostru către UE”, a scris Charles Michel pe Twitter.
Pentru această decizie a Consiliului European au pledat și autoritățile române: președintele Iohannis, Guvernul, parlamentarii de la București și europarlamentarii de la Bruxelles. ”O realizare istorică astăzi, când Consiliul European acordă statutul de candidat pentru Ucraina și Republica Moldova. A ajuns la această decizie excepțională în urma unui sprijin puternic și a unor demersuri intense din partea României. Acordând, de asemenea, perspectiva europeană Georgiei cu pași importanți înainte. Această decizie aduce speranță și încredere în viitorul Uniunii Europene pentru oamenii din aceste țări și o mare responsabilitate pentru liderii lor. România este pregătită să continue să susțină Ucraina, Republica Moldova și Georgia pe drumul lor european”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter. Decizia politică a liderilor europeni nu înseamnă că aderarea se va produce în scurt timp. Va urma o lungă perioadă în care cele două state trebuie să respecte normele și condițiile de aderare și să demonstreze că sunt pregătite să intre în marea familie europeană.