Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, dr. Cătălin Cîrstoiu, a susținut o conferință de presă, în curtea Spitalului Universitar, în care a vorbit despre eventuale situații de incompatibilitate care au apărut în presa națională în ultima vreme. Este vorba, în principal, de activitatea pe care Cătălin Cîrstoiu a desfășoară la clinica privată a familiei sale – Anemona Med. Liderii coaliției PSD-PNL i-au cerut medicului Cîrstoiu să iasă public, într-o conferință de presă, și să ofere explicațiile necesare. S-a vorbit, chiar, de varianta retragerii candidaturii lui Cătălin Cîstroiu la alegerile locale din 9 iunie.
În cadrul conferinței de presă, Cătălin Cîrstoiu a respins toate acuzațiile și a declarat că este, în continuare, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei. Iată o parte din declarațiile medicului Cîrstoiu:
- Opinia mea e că nici eu, nici presa, ci doar ANI poate emite raport să constate asta. Din punctul meu de vedere, nu am făcut nimic care să îmi dea perspectiva de incompatibilitate.
- Am operat și în spitale publice, și în Republica Moldova, am oferit expertiza mea, la cerere, și în spitale private. Am răspuns la orice telefon, chiar dacă rețelele mobile nu sunt acreditate să dea sfaturi medicale.
- Legat de participarea la consultații la Anemona Med – mi-am ajutat colegii care aveau nevoie. Sunt absolut liniștit și dorm liniștit că mi-am ajutat pacienții. Pacienții aleg singuri dacă merg la stat sau privat.
- Eu nu am intrat în cursa aceasta că m-am trezit într-o dimineață că pot fi primar. Eu am avut o propunere din partea liderilor coaliției. Mandatul meu pe care mi l-a oferit coaliția PSD-PNL a fost și este pe masa coaliției. Eu am simțit sprijinul lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, dar recunosc am fost cam singur în precampania aceasta.
- Eu în momentul acesta încerc să lămuresc și să lămurim împreună tot ce a apărut în spațiul public. Nu vreau să conving pe nimeni. E un demers personal. Până acum 3 săptămâni eram un om respectat, am devenit un fel de omul negru. Părerea mea e că am devenit dintr-un candidat pe locul 3 o țintă. Nu exclud posibilitatea să fi fost și din PSD oameni care nu mă plac.