Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori, ploi, vânt și polei pentru mai bine de jumătate din județe. Și în Vrancea este valabil codul galben, de mâine dimineață, de la ora 4.00, și până vineri după-amiază, la ora 14.00. Meteorologii spun că, în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, vor fi precipitații abundente, astfel încât în intervalul menționat se vor acumula cantități în general de 25-50 de litri/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1500 de metri, unde și vântul va avea intensificări cu rafale de 60-80 km/h, viscolind și troienind zăpada. La altitudini mai joase, precipitațiile vor fi în special sub formă de ploaie și lapoviță, favorizând topirea stratului de zăpadă. În județele Bacău, Neamț, Iași, Suceava, Botoșani și în zona Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ninge, local însemnat cantitativ, și se va depune strat nou de zăpadă consistent. În județele Vaslui și Vrancea vor fi precipitații mixte ce vor favoriza formarea poleiului. Local și temporar, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40-55 km/h și peste 70 km/h la munte, viscolind și spulberând zăpada.
ULTIMA ORĂ Cod galben de ploi, ninsori și polei
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -